Domnului Director Ioan Prăjişteanu
Pentru revista Plumb - Poezie şi poliţie politică
Este dezamăgitor modul în care se fac "publice" aşa-zisele verdicte de "poliţie politică" în cazul
unor personalităţi ale culturii române şi în acelaşi timp reprobabilă, atitudinea şi profilul moral al
unora dintre membrii instituţiilor abilitate, printre care se numără şi marele boier al poeziei
româneşti, Mircea Dinescu, cel al cărui trecut a rămas pînă acum, oarecum nedefinit sau cel puţin
dubois. Cazul poetului Cezar Ivănescu, acuzat că ar fi făcut poliţie politică şi prezentat pe posturile
de televiziune cu o plăcere sadică de Mircea Dinescu, a relevat în primul rînd, dorinţa irepresibilă a
lui Dinescu, de a-l pune la zid pe Ivănescu. Acreala cu care a fost tratat Ivănescu, veninul care s-a
întrevăzut în cuvintele lui Dinescu, lasă loc unor bănuieli: nu cumva Dinescu nu-l are la inimă pe
Ivănescu, din motive de ordin personal sau politic? Modul în care este atacat Cezar Ivănescu, mă face să cred, că este vorba de o răfuială, nedemnă pentru un pretins intelectual şi om de
cultură - aşa cum se crede Dinescu - dar care, nu o dată, a demonstrat că îi place să se
bălăcărească în mocirla nemerniciilor de tot felul. Mircea Dinescu, stimabilul poet multimilionar şi
fără de poezii în ultima vreme, mai recent şi membru în Consiliul Editorial al ziarului "Cotidianul", a
afirmat că n-a văzut dosarul lui Ivănescu şi logic, dacă nu l-a văzut, nu ştie ce conţine. Iar dacă
presupunem că acuzaţia îndreptată împotriva lui Ivănescu ar fi fost un fapt arhicunoscut, atunci de
ce n-a mai fost făcută această afirmaţie pînă acum? La fel de bine putem presupune că la mijloc
este vorba de o lucrătur grosolană. De fapt, cam aşa se întîmplă în "frumoasa Românie": se
lansează din neant o informaţie, impricinatul este atacat din toate direcţiile şi nu poate spune mai
nimic, că vorba aia, sîntem români şi trăim în România, unde victima este agresată şi călăii sînt
încă lăudaţi şi recompensaţi. N-am înţeles prea bine care sînt dovezile irefutabile pe care se
bazează sentinţa dată de Dinescu & CNSAS, dar este greu să convingi că cineva este de rea
credinţă, fără să arăţi şi probele concludente pe care te bazezi. Nu ştim exact dacă Cezar Ivănescu
a făcut poliţie politică sau nu, dar cert este că în anii "ciumei roşii", a fost considerat un element
profund ostil sistemului. Este de notorietate faptul că acesta, a făcut greva foamei în anii '60, ca
student al Facultăţii de Filologie de la Iaşi, în semn de protest pentru că a fost exmatriculat din
facultate şi exclus din cenaclul facultăţii. A mai făcut greva foamei în 1983, în redacţia revistei
Luceafărul, în semn de protest împotriva cenzurii comuniste care-i pregătea pentru a fi topită,
cartea de poeme Doina. A făcut iarăşi greva foamei, timp de şapte zile în 1986, în semn de protest
împotriva autorităţilor comuniste, care i-au interzis Cenaclul "Numele Poetului". Ultima oară a făcut
greva foamei în 1990, în semn de protest pentru faptul că Mircea Dinescu, preşedintele de atunci al Uniunii
Scriitorilor, i-a desfăcut contractul de muncă în mod ilegal. Cărţile sale de poeme colcăie
de enunţuri anticomuniste şi antisecuriste. În Carta Albă a Securităţii, apar cîteva file din dosarul
lui Ivănescu, de unde reiese clar că acesta era dat în urmărire, deci era victimă şi era considerat
un element extrem de periculos. Şi atunci, pe cine ar fi putut să toarne la Securitate Cezar
Ivănescu? Poate, cel mult să se toarne pe sine, că este un anticomunist feroce. Prezenţa lui
Ivănescu pe unul din posturile de televiziune, a fost una echilibrată, explicită şi plină de demnitate,
iar istoria vieţii lui este, cu mici excepţii, una plină de traume, suferinţe şi marginalizare. Aşa cum
spunea şi pictorul Sorin Dunitrescu, într-o intervenţie remarcabilă pe acelaşi post, "Într-o ţară
necreativă şi intoxicată cu prea multe răutăţi, un poet ca Cezar Ivănescu, incompatibil cu instituţia
amăgirii, s-a distanţat de majoritatea confraţilor săi, de rechinii care îi bîntuiau prin preajmă. Ce să-
i faci, unii îşi apără nemernicia, iar alţii, ca şi Cezar, doar numele". Ar trebui să ne cam îndoim de
anumite aşa-zise angajamente de informatori, măcar pînă la proba contrarie. Iar dacă există,
trebuie văzut în ce context au fost semnate şi dacă au fost semnate, în ce au constat colaborările
unora. şi dacă au colaborat, cît rău au făcut semenilor. Cred că oricine - fie el şi om de cultură sau vedetă de televiziune, artrebui să fie judecat într-un mod raţional şi nu răzbunător, prin atacuri la adresa demnităţii umane.Şi poate că cel mai bun lucru ar fi ca noi, să nu ne mai lăsăm manipulaţi de oricine şi oricînd,
pentru că astfel, riscăm să credem că românii cinstiţi sînt securişti, în timp ce, adevăraţii securişti
care se lăfăie în fotolii confortabile de şefi şi de vedete de televiziune, sînt admirabilii reprezentanţi
ai poporului român.
Romulus Dan Busnea 20.02.2008
